Toți oamenii care sunt nevoiți să își vândă puterea de muncă pentru a-și asigura traiul pot deveni membri. Sunt incluși/se toți/toate muncitorii/muncitoarele, indiferent dacă sunt angajați, pe cont propriu, liber-profesioniști, în curs de formare profesională, studenți, șomeri sau pensionari – atâta timp cât activitățile pe care le întreprind nu sunt în contradicție cu scopurile și obiectivele FAU.
Pentru a deveni membru, trebuie să completezi o cerere de adeziune și apoi să o trimiți secretariatului FAU. Pentru asta poți folosi formularul online sau varianta analoagă, pe hârtie.
Când folosești formularul online, datele tale din programul de navigare vor fi trimise către și primite dinspre serverul FAU printr-un encriptare TLS. Astfel, persoanele care au acces la datele tale sunt doar tu, secretariatul FAU și cei care au acces la serverul FAU (administratorii colectivului IT).
Formularul pe hârtie îl poți descărca în varianta PDF și apoi tipări. Adu-l completat și semnat la întâlnire. Poți, de asemenea, să primești un exemplar tipărit la întâlnire. Siguranța datelor depinde doar de lacătul de la dulap și de oamenii cu acces la cheie.
Alege opțiunea care îți aduce cea mai bună combinație de confort și siguranța datelor.
Cereri speciale
Dorești să te implici în anumite domenii, pe care sindicatul FAU Halle nu le acoperă încă? Ne putem interesa dacă există potențiali membri. Locuiești în împrejurimile orașului Halle? Putem să ajutăm la crearea unui sindicat FAU și altundeva. Te-ai organizat deja cu colegii? Este posibilă aderarea și ca grup sau secțiune a unei companii. Ia contact cu noi, datele noastre de contact le găsești aici.